Blog

Chiropractica – ajutor de nădejde în reluarea activităților fizice

Chiropractica – ajutor de nădejde în reluarea activităților fizice

Reluarea activităților fizice odată cu venirea primăverii și a vremii calde poate pune o presiune în plus pe corpul nostru, care trebuie să se adapteze noului ritm alert, după cele trei luni de iarnă în care a guvernat sedentarismul. De aceea, ne putem confrunta cu dureri ale articulațiilor, dureri lombare, de mușchi sau de ligamente. Chiropractica este o formă de medicină alternativă care pune accentul pe diagnosticul, tratamentul și prevenirea tulburărilor mecanice ale sistemului musculo-scheletic, în special la nivelul coloanei vertebrale.

Fie că este vorba de o simplă alergare în parc, fie că practicăm un sport de performanță, ne putem confrunta cu diverse leziuni cauzate de un traumatism sau de suprasolicitarea mușchilor. În primul caz, resimțim brusc durerea în momentul efectuării unei mișcări greșite. În cel de-al doilea caz, durerea se instalează progresiv. Prin chiropractică, presiunea asupra articulațiilor, mușchilor sau a nervilor este redusă, ceea ce stimulează capacitatea corpului de a se vindeca singur. Eficiența acestei proceduri constă în faptul că se acționează la ,,rădăcina” problemei. Tratamentul poate fi aplicat cu succes în cazul durerilor de spate, în zona umerilor, a încheieturilor mâinilor și a gleznelor sau în zona mușchilor, iar rezultatele sunt rapide și pe termen lung. În plus, această tehnică este indicată în tratarea afecțiunilor atât la adulți, cât și la copii.

În lipsa unui antrenament constant, medicii specialiști recomandă ca intensitatea activităților fizice să fie crescută treptat, de la mersul pe jos, alergarea ușoară sau mersul pe bicicletă până la alergarea pe distanțe mai lungi sau antrenamente intense de rezistență. Chiropractica este benefică și înaintea începerii unui program de sport, deoarece ajută la detensionarea mușchilor, la redarea unei stări generale optime și contribuie semnificativ la creșterea calității vieții.

Unul dintre marile avantaje ale chiropracticii este și faptul că această procedură medicală nu se bazează pe administratea de medicamente. Prin urmare, este folosită cu succes în cazul accidentărilor suferite de sportivii de performanță. Dr. Lou Jacobs are peste 14 ani de experiență în tratamentul chiropractic și este unul dintre cei doi chiropracticieni acreditați de Ministerul Sănătății cu drept oficial de practică în țara noastră. Fondator al Centrului Jacobs de Chiropractică, Acupunctură și Chiropractică Perinatală și Pediatrică din Maine, SUA, dr. Jacobs a rezolvat cu succes un număr semnificativ de cazuri complexe și este specializat în tratamentul sportivilor care practică sporturi extreme.

Distribuie:
Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on PinterestShare on TumblrEmail this to someone
Inapoi la articole